Loading...

Adela Golea

România

Adela Golea, medic primar în specialitatea medicină de urgență, cu experiență practică de 23 de ani și didactică de 18 ani, a contribuit încă de la începuturile specialității la dezvoltarea de protocoale de practică interdisciplinare în urgență, fiind printre fondatorii utrasonografiei clinice integrate în examenul rapid al pacientului critic pentru reducerea timpului până la decizia terapeutică și a erorilor diagnostice în urgențele medico-chirurgicale. Este autorul a 23 de articole, coordonatorul a 2 cărți de specialitate și a 19 capitole în cărți de specialitate. Simularea, procedurarea și introducerea unor instrumente de practică clinico-imagistice în asistența de urgență a pacientului cu simptomatologie nesistematizată la orice vârstă au fost identificate de doamna doctor a fi piatra de temelie a asigurării calității actului medical, fără de care uneori decizia este întârziată, iar rolul centrelor de formare academice este acela de a documenta și propune ghiduri de practică adaptate sistemului sanitar și particularităților populației. În cadrul disciplinei de medicină de urgență s-a militat pentru dezvoltarea de programe de educație la nivel de studenți, asistenți medicali, medici rezidenți, postuniversitare și pentru laici, introducându-se programul de masterat Managementul pacientului critic pentru asistenții medicali, programul elearning de asistența medicală de urgență pentru studenți, cursul internațional de asistență în dezastre pentru studenți, a numeroase cursuri de prim ajutor pentru laici (școlari, tineri, angajați), organizarea de workshop-uri și a unui Congres Interdisciplinar de Medicină de Urgență cu participarea experților Societății Europene de Medicină de Urgență.

Actualmente doamna conf. dr. este Șeful Disciplinei de Medicină de Urgență din cadrul Departamentului de Chirurgie a UMF Cluj, Coordonatorul centrului de formare în medicină de urgență a centrului universitar Cluj, Președintele Comisiei de Medicină de Urgență a MS .

2019-09-02T09:35:23+00:00